sâmbătă, 29 ianuarie 2011

Cine-i Valerius?

Valerius spunea...

Ce să facem, domnule Traian Ioan? Trăim și noi, ăștia proști, pe lângă cei deștepți. Dar stați liniștiți, că nu trăim zilele dv.

       Nu din cauza zilelor mele sunt îngrijorat domnule profesor. Îngrijorat sunt că nu găsesc românul acela mai puţin prost decât mine, care să-mi spună ce ştiu greşit.
      Ce să faceţi?
      Să gândiţi, să judecaţi pentru a afla Adevărul cu care să înlăturaţi minciuna din lume şi odată cu ea credinţa. Nu prin împletire de vorbe preţioase şi frumoase se află un adevăr. Nu prin aprobări, aplauze, reciproce aflaţi un adevăr. Prin aprobări şi aplauze reciproce faceţi o credinţă, un partid, o credinţă exploatată, o religie. Judecaţi-mă cum vă judec eu ca să ne corectăm, să înceteze credinţa şi minciuna în lume.
      Ştiu că vă interesează foarte mult traficul pe saiturile dv. de aceea postez în speranţa că-mi demonstraţi că puţinul pe care-l ştiu este greşit.
      Nu am nevoie de aprecieri la adresa persoanei mele pentru că ştiu cum sunt.
      Pe saitul meu am scris ceva care ar putea fi stupid, arătaţi-mi stupiditatea, aici pe saitul dv.

      Această postare a fost ştearsă de pe "Taclale". Proprietarul, Valerius Stănescu, este profesor de filosofie la un liceu din Slobozia, Judeţul Ialomiţa. Participă cu osanale pe diferite saituri de împletire de cuvinte pentru îmbrobodit prostimea. Ne-am cunoscut acum câţiva ani pe Forumul Profesorului George Pruteanu, care descoperise echivalenţa dintre Zvastica lui Hitler şi Steaua lui David.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu